Crăciunul este sărbătoarea preferată a multora dintre noi, deoarece este încărcată de o atmosferă veselă și de cadouri. Toate orașele capătă o înfățișare cu totul nouă, fiind decorate care mai de care mai spectaculos. Peste tot se aud cântece de Crăciun, iar veselia este cuvântul de ordine. Lucrurile nu puteau să stea altfel nici în Corfu, în insulă păstrându-se încă o mulțime de tradiții în legătură cu această sărbătoare. În seara de Ajun, copiii merg din casă în casă vestind Nașterea Domnului, clinchetele de clopoței fiind omniprezente, la fel cum sunt și tobele. Până în anul 1830, în Corfu nu se împodobea bradul, tradiția acesta a fost introdusă de către regele Otto al Bavariei. Tradiția împodobirii navelor este veche de mii de ani, Grecia fiind o țară de marinari și pescari. În prezent, În Corfu veți putea observa atât nave frumos decorate, cât și brazi. În Corfu, ziua de Crăciun este petrecută alături de prieteni și familie. Preparatele specifice mesei de Crăciun sunt: o supă de pui cu orez, asezonată cu ou și lămâie, curcan sau carne de porc și Christopsomo, o pâine tradițională, dulce, numită și pâinea lui Hristos. Pe lângă tradiționala pâine dulce, grecii pun pe masa de Crăciun și melomakarona, o prăjitură însiropată cu miere, precum și kourabiedes, biscuiți crocanți cu nuci și stafide.
Indiferent de bugetul de care dispuneți, veți putea să vă bucurați de un sejur de Crăciun plăcut în Corfu. Hotelul Rodostamo Hotel & Spa este amplasat la 10 kilometri de orașul Corfu. Hotelul oferă oaspeților săi acces gratuit la internet WiFi și de acces la restaurant. Centrul de sănătate a hotelului dispune de hammam, 2 camere de masaj, duș, saună, jacuzzi, servicii de manichiură și pedichiură, sală de fitness și scaune de masaj. Hotel Corfu Palace are o arhitectură impresionantă. Unitatea de cazare dispune de un restaurant principal, cu un design clasic, precum și un restaurant à la carte, Scheria, unde veți putea alege dintr-un meniu internațional. Turiștii se pot relaxa în cadrul celor două baruri ale hotelului. Turiștii care vor alege să-și petreacă sejurul de Crăciun în cadrul Hotelului Aphrodite Corfu Villas se vor putea bucura de WiFi, parcare și facilități pentru persoanele cu handicap. Hotel Sea View este o unitate de cazare pe care v-o recomandăm cu drag pentru a vă petrece un sejur de Crăciun memorabil. Unitatea de cazare dispune de un restaurant, unde vă puteți bucura de preparate specifice bucătăriei mediteraneene. Veți avea acces la mic dejunuri sănătoase și veți putea alege dintr-un meniu à la carte. Camerele hotelului au un design clasic și sunt bine dotate.
În cadrul Hotel Kampielo Studio In The Heart Of Old Town veți putea alege dintr-un total de 8 apartamente, dotate cu chicinetă, mini frigider, televizoare cu programe prin satelit și internet wireless. Hotel Mantzaros Historic House este situat la 15 minute distanță de portul din Corfu și Galerii Municipale din Corfu. Turiștii vor avea acces la programe prin satelit, internet WiFi, camere confortabile, dotate cu chicinete și frigidere. Oasis Hotel Apartments se bucură de o poziție privilegiată și se pune la dispoziția oaspeților săi un restaurant, un bar, un lounge confortabil și un coffee shop. Turiștii care aleg să se cazaze la Hotel Govino Bay Resort se vor bucura de camere dotate cu seif, chicinete, frigider, cuptor cu microunde, filtru de cafea, uscător de păr, televizor și uscător. Hotel Palmyra Beach oferă numeroase facilități, astfel încât turiștii se vor putea bucura de sală de fitness, restaurant, bar, acces la internet wireless și recepție deschisă 24 de ore. Hotel Menigos Resort oferă turiștilor acces la internet wireless, servicii de concierge și servicii de babysitting.