Fiind o țară ortodoxă, pe tot cuprinsul Greciei, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, au loc numeroase festivități, încărcate de spiritualitate și tradiție. Acestea debutează în Duminica Floriilor, când Biserica Ortodoxă celebrează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. În Thassos, cu ocazia Paștelui, se pregătesc prăjituri tradiționale și tsoueki, pâine dulce tradițională. Gospodinele pregătesc de obicei această pâine în marțea din Săptămâna Mare, dar asta depinde și de zonă. Cu cât se apropiere Învierea, credincioșii din Thassos devin tot mai ocupați. În Joia Mare se vopsesc ouă roșii, acestea simbolizând sângele lui Iisus Hristos și triumful vieții. La fel ca în bisericile noastre, joi seara se citesc cele douăsprezece evanghelii, iar după slujbă, femeile decorează epitaful cu flori proaspete de primăvară. Vinerea Mare este o zi dedicată doliului. Încă de dimineață clopotele sună a jale, iar credincioșii țin un post aspru. În timpul zilei, credincioșii merg la biserică și trec pe sub epitaf. În Sâmbăta Mare, cu câteva ore înainte de miezul nopții, Lumina Sfântă este adusă de la Atena, prin intermediul unui avion militar, iar apoi este distribuită preoților. Slujba de Înviere începe la ora 23:00, iar credincioșii, cu lumânări în mână, se adună la biserici. La miezul nopții, preotul vestește învierea lui Hristos, iar apoi distribuie Lumina Sfântă, care în scurt timp ajunge la toți credincioșii. Imediat după aceasta, focurile de artificii încep să lumineze cerul, iar credincioșii greci își fac urările tradiționale de Paște: Christos Anesti( Hristos a Înviat) și răspund cu Alithos Anesti ( Adevărat a Înviat). În Thassos se obișnuiește ca lumânarea să fie dusă acasă aprinsă, cu ea însemnându-se tocul ușii, pentru a binecuvânta locuința. Atmosfera din noaptea de Înviere este cu totul impresionantă, sutele de lumânări creând o senzație de pace și liniște. Odată ajunși acasă, locuitorii din Thassos se adună în jurul mesei, unde se servește magirtisa, o supă pregătită din măruntaie de miel și ierburi aromatice. După aceasta, se ciocnesc ouăle roșii. În Duminica de Paște, dimineața, credincioșii merg iarăși la biserică, unde are loc o nouă slujbă. În unele localități de pe teritoriul Insulei Thassos, se respectă o tradiție, care presupune ca o păpușă în mărime naturală, care îl simbolizează pe Iuda, să fie purtată pe străzi, iar apoi să fie dusă în curtea bisericii, unde este apoi arsă. După aceasta, se pregătește friptura de miel și alte preparate tradiționale pe bază de carne. Vinurile fac ca atmosfera să se relaxeze, iar astfel, sărbătoarea poate începe.
Pe cuprinsul Insulei Thassos, în perioada bizantină, s-au construit numeroase biserici și mănăstiri, multe dintre ele au fost apoi distruse de către turci, însă, din fericire, unele au rezistat stăpânirii otomane, iar în prezent sunt o adevărată atracție pentru turiști. Dacă ați ales să petreceți un sejur cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în Thassos, puteți profita de ocazie pentru a vizita câteva lăcașuri de cult. Printre cele mai vechi și mai faimoase lăcașuri de cult de pe cuprinsul insulei se situează Biserica Agia Paraskevi, din satul Theologos. Aceasta este una dintre cele mai vechi biserici din Thassos, fiind construită din piatră și țiglă. Biserica este amplasată vizavi de plajă, iar în interiorul său veți putea admira o icoană a Fecioarei Maria, confecționată din ceară. Icoana se crede că a fost realizată de către apostolul Luca. În drum spre satul Alyki, la circa 25 de kilometri distanță de Limenas, veți putea vizita Mănăstirea Arhanghelului Mihail. Aceasta este cea mai importantă mănăstire din Thassos, datând din secolul al XVIII-lea, aici fiind păstrate o serie de icoane cu sute de ani vechime și alte obiecte bisericește de reală valoare. Mănăstirea este amplasată pe o stâncă, cadrul fiind unul idilic, iar priveliștile spre Marea Egee sunt cu totul spectaculoase. Mănăstirea Arhanghelului Mihail este o mănăstire de maici, acestea fiind extrem de primitoare. Pentru a putea vizita mănăstirea trebuie să țineți cont de anumite reguli și anume: bărbații trebuie să poarte pantaloni lungi, iar femeile fuste lungi și bluze care să le acopere umerii. Pe drumul ce duce spre Chrisi Ammoudia veți descoperi Mănăstirea Agios Haralambos. Micuța mănăstire este înconjurată de o frumoasă pădure de pini.