Oferte Cazare - Litoral Skala Panagia, Insula Thassos, Grecia ☀️ 2024

Cazare - Litoral Skala Panagia 2024

   Staţiunea Skala Panagia a devenit una dintre cele mai populare destinaţii de vacanță din Insula Thassos. Stațiunea este atât de apreciată de către turiști încât mulți dintre ei revin an de an pentru a-și petrece vacanța de vară aici. Ba mai mult, tot mai mulți oameni aleg să se stabilească în Skala Panagia și își construiesc reședințe moderne și atractive. Stațiunea se bucură într-adevăr de niște peisaje superbe, în spatele său impunându-se munții din granit, iar la poalele lor găsindu-și loc păduri majestoase de pini și platani. Iubitorii de drumeții pot străbate nenumăratele trasee din munți, iar cei care doresc să descopere mai bine frumusețile coastei pot întreprinde excursii în jurul insulei.


Citeste mai mult

Litoral Skala Panagia 2024 face parte din regiunea Insula Thassos din Grecia.

In Skala Panagia sunt 5 hoteluri, din care 3 hoteluri de 2 stele, 2 hoteluri de o stea.

Filtre Litoral Skala Panagia 2024

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Skala Panagia, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Skala Panagia - destinația ideală pentru un sejur de vis

      Stațiunea a fost  numită astfel după Fecioara Maria. Skala Panagia este plasată într-un cadru natural binecuvântat de Dumnezeu, la circa 7 kilometri distanță de Limenas și la aproximativ 3 kilometri de Potamia. Platanii atât de răspândiți pe teritoriul stațiunii oferă o umbră binevenită în zilele toride de vară și oferă așezării de vacanță un farmec deosebit. Una dintre principalele atracții turistice ale stațiunii este Peștera Drakotripa, unde puteți admira uimitoarele stalagmite și stalactite. Piața centrală a stațiunii este iarăși un loc ce merită neapărat vizitat. Turiștii se pot  bucura de cele mai delicioase preparate în tavernele tradiționale de pe cuprinsul stațiunii. Biserica Adormirii Maici Domnului, un locaș vechi cu o arhitectură deosebită, atrage an de an mii de turiști, cu precădere în data de 15 august, atunci când se sărbătorește hramul acesteia. În timpul lunilor de vară în stațiune funcționează o multitudine de magazine, cafenele, baruri și restaurante. Pentru cei care doresc să viziteze stațiunea și  nu au în plan să închirieze o mașină, menționăm că transportul în comun este bine dezvoltat, astfel că vă veți putea deplasa în cele mai bune condiții. Pe teritoriul stațiunii veți găsi mai multe hoteluri, camere de închiriat sau puteți opta pentru cazare în camping. Printre unitățile de cazare recomandate de către noi se situează: Chrissafis Hotel, Hotel Athina Studios Golden Beach, Hotel Emerald, Hotel Sunny, Hotel Elevetia și Hotel Kaiti Studios.

poza Skala Panagia - destinația ideală pentru un sejur de vis

   Skala Panagia este situată de-a lungul plajei Golden Beach, una dintre cele mai întinse plaje acoperite cu nisip de pe litoralul Greciei. Plaja măsoară circa 2 kilometri jumătate și se întinde în sud până la satul Skala Potamia. Este acoperită cu nisip fin de culoare albă și aurie, doar în unele locuri fiind prezente și câteva pietricele. Intrarea în apă este lină, iar adâncimea apei crește treptat, astfel încât și cei mici se pot bălăci în voie. Apele de aici sunt imaculate, iar pe plaja întinsă puteți desfășura numeroase activități, precum volei și tenis de plajă. În ceea ce privește sporturile nautice populare sunt snorkelling, jet ski, plimbările cu banana, windsurfing, ski nautic și caiacul. Pentru vizitatorii care vor pur și simplu să se bucure de soare menționăm că nu vor duce lipsă de șezlonguri și umbrele. Datorită calității sale plaja a fost premiată cu blue flag. Stațiunea Skala Panagia este plină de viață în timpul verii, însă în extrasezon atmosfera devine mai liniștită. Majoritatea celor care dețin proprietăți se mută la reședințele lor de iarnă. În timpul iernii plaja devine un loc perfect pentru plimbări solitare sau pentru jogging și altfel de exerciții fizice în aer liber.