Indiferent dacă sunteți o persoană în căutare de noi aventuri sau sunteți o persoană liniștită care preferă activitățile care să nu solicite prea multă adrenalină, cum ar fi excursiile cu barca sau alte astfel de activități relaxante, în insula Rodos veți descoperi locuri ideale pentru a experimenta orice sport nautic, la toate nivelurile de dificultate. Pe cuprinsul insulei există numeroase cluburi care oferă instructaj și echipamente pentru ca dumneavoastră să deprindeți tainele sporturilor acvatice și să vă bucurați astfel de cele mai animate sejururi. Printre cele mai recomandate locații în care puteți să vă bucurați de astfel de activități se situează: Sotos and Akis (Faliraki); Theos Water sports (Faliraki); Esperides Water Sports Centre (Faliraki); Gabriel`s Water Sports (Fliraki); Water Sports Centre Kiotari și Water Sports Centre Kolymbia. De asemenea, în zona Mandraki puteți să vă bucurați de plimbări cu barca și navigație, iar stațiunea Kalithea este un loc popular pentru scufundări. Water Sports Centre Kiotari, situat pe coasta de est a Insulei Rodos este o companie privată care activează în domeniul spoturilor nautice deja de mai mulți ani. Instructorii săi oferă cursuri atât pentru începători, cât și pentru experimentați, indiferent de categoria de vârstă, membrii acestui club fiind vorbitori de limba engleză.
Dacă vă petreceți sejurul în stațiunea Faliraki veți putea alege dintr-un număr de 15 centre nautice, printre cele mai populare sporturi ce pot fi practicate aici situându-se: windsurf, jet-ski, plimbări cu bărci motorizate. Pe teritoriul orașului Lindos veți descoperi trei centre din care să închiriați ambarcațiuni cu motor. Stațiunea Kolymbia pune la dispoziția vizitatorilor săi 4 centre nautice, în care veți putea practica windsurf, jet-ski și plimbări cu bărcile motorizate. În stațiunea Ixia sunt amplasate trei centre nautice care oferă instructaj celor care doresc să practice windsurf și jet-ski. Pe plajele din Ialyssos veți descoperi trei centre nautice, printre cele mai populare sporturi ce pot fi practica aici fiind windsurf și jet-ski. De pe plaja din Pefkos veți putea închiria bărci motorizate. În stațiunea Afandou există 2 centre nautice. Pe plajele din stațiunea Kiotari veți putea practica windsurfing, jet-ski, plimbări cu barca și navigație, echipamentele putând fi închiriate din unul dintre cele 5 centre nautice din stațiune. Același număr de centre nautice sunt amplasate și în stațiunea Lardos, turiștii putându-se bucura de navigație, plimbări cu barca, windsurfing și jet-ski. În Theologos sunt 4 cluburi acvatice, printre cele mai populare activități nautice desfășurate aici situându-se: windsurf, kitesurf și navigație în curul coastei. Și stațiunea Kremasti oferă turiștilor facilități în ceea ce privește practicarea de sporturi nautice, aceștia având la dispoziție trei cluburi nautice. De pe plaja din Kalathos veți putea închiria ambarcațiuni motorizate cu care să vă plimbați în jurul costei.
Dacă sunteți un împătimit al sporturilor nautice atunci ar trebui să vă informați din timp care sunt locațiile în care veți putea practica sporturile preferate. Pe coasta vestică a insulei briza mării este mult mai puternică decât în restul insulei. Drept urmare, aici veți putea practica sporturi nautice care necesită puterea vântului, printre acestea numărându-se windsurfing-ul, skysurfing și parașutism. Insulița Prassonisi se dovedește a fi cea mai bună locație pentru surfing, aici fiind situat și clubul nautic Surfer`s Paradise. Centre nautice veți descoperi și în stațiunea Ialyssos, Pro Center Rhodos, aici, an de an, având loc competiții internaționale de windsurfing. De altfel, windsurfing-ul se situează în topul celor mai populare activități ce pot fi practicate pe plajele Insulei Rodos.
Spre deosebire de coasta de vest, coasta estică a Insulei Rodos este scăldată de ape ceva mai calme, fiind potrivită pentru începători. Stațiunea Parasonissi, situată în sudul Insulei Rodos, se situează în topul locațiilor în care se poate practica kite surfing. De cursuri și posibilitatea de a închiria echipamente în vederea practicării de windsurfing și sky surfing vă puteți bucura și în Faliraki, Ixia și Kolymbia. Puteți închiria ambarcațiuni cu ajutorul cărora să navigați de-a lungul coastei. Puteți face acest lucru fie de pe plajele din Ixia, fie din Faliraki. Apele din jurul Insulei Rodos se bucură de un mediu subacvatic deosebit de bogat, scufundările fiind niște experiențe cu adevărat unice. Pe teritoriul insulei există două cluburi de scuba diving ce oferă turiștilor echipamente, instructaj și ghidaj, anume: Dive Med College și Water Hoppers. Veți fi ghidați pe anumite trasee, astfel încât să descoperiți cât mai mult din frumusețea florei și a faunei subacvatice. Cel mai interesant loc de scufundări se află în Golful Kallithea, unde puteți admira „ciupercile marine”, „gaura albastră”și culoarul peștilor de cristal. Spre deosebire de scuba diving, snorkellingul este o explorare de suprafață, ce poate fi practicat în mai toate locațiile din Insula Rodos. Pentru a practica acest sport nautic nu sunt nevoie cursuri de specializare, însă trebuie să țineți însă cont de anumite reguli, deoarece este interzis să țineți captive viețuitoarele marine și să utilizați lumina în mediul subacvatic. Plaja Agathi este un mediu ideal pentru astfel de activități.