Anul acesta Paștele se suprapune mini-vacanței de 1 mai, astfel încât ar fi păcat să nu profitați de ocazie pentru a petrece un sejur plăcut în Insula Rodos. Locuitorii din Rodos se pregătesc intens pentru această sărbătoare, care este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Credincioșii ortodocși greci se pregătesc să întâmpine această sărbătoare printr-un post, în timpul căruia nu consumă produse de origine animală. Postul Paștelui este o perioadă în care se încearcă purificarea corpului și a spiritului. Postul Mare este, de asemenea, o perioadă potrivită pentru efectuarea curățeniei de primăvară. Casele sunt zugrăvite, iar obiectele de mobilier sunt recondiționate și împrospătate. Săptămâna mare, Megali Evdomada, debutează cu Marea Luni, Megali Deftara, și se încheie în Sâmbăta Mare (Megalo Savvato), când se celebrează Învierea lui Hristos. Vinerea Mare este considerată a fi cea mai tristă zi de peste an. În această zi, trupul lui Iisus este coborât de pe cruce. Apoi trupul este așezat într-un sicriu de lemn, iar femeile presară peste el petale de flori și îl înmiresmează cu smirnă. Vineri seara sicriu este plimbat de preot și de către credincioși în jurul parohiei. Cea mai impresionantă procesiune are loc în partea medievală a orașului Rodos, la Biserica Agios Fonouris.
Vinerea Mare este o zi petrecută în doliu și abstinență. Nicăieri nu se ascultă muzică, iar femeile obișnuiesc să se îmbrace în haine închise. În seara de vineri, în fiecare localitate de pe cuprinsul Insulei Rodos are loc o procesiune, credincioșii reproducând drumul lui Iisus Hristos către Golgota. În jurul orei 22:00, credincioșii se îndreaptă către biserică, pentru a lua lumina sfântă adusă de la Ierusalim. La miezul nopții preotul anunță marea veste a Învierii, iar apoi, împreună cu credincioșii intonează de trei ori imnul Învierii. Aceste cântări sunt acompaniate de dăngănitul clopotelor, iar focurile de artificii luminează cerul. Credincioșii se felicită și se îmbrățișează între ei, urându-și „Christós Anésti!” (Hristos a Înviat!), la care se răspunde cu „Alithós Anésti!” (Adevărat a Înviat!). O altă urare pe care și-o fac grecii cu această ocazie este „Chrónia pollá”, prin care își urează unul altuia o viață bună și lungă.
După slujba de Înviere, credincioșii se întorc acasă, existând o tradiție care spune că cei care ajung acasă cu lumina vor avea noroc pe întreaga durată a anului. Duminică dimineața atmosfera de sărbătoare pune stăpânire pe întreaga insulă, se pregătesc diverse preparate pe bază de miel și peste tot au loc petreceri. În prima zi de Paște, se obișnuiește să se mănânce o supă tradițională, numită Magirítsa, preparată din măruntaie din miel și condimentată cu plante aromatice și suc de lămâie.
Hotel Castellum Suites dispune de o recepție deschisă 24/24, bar, internet wireless, zonă de divertisment, mini-market și parcare. Rhodes Bay Hotel & Spa oferă oaspeților săi acces la o piscină interioară, sală de tenis, cu program între orele 9:00-21:00, astfel încât turiștii să poată să rămână activi și în timpul vacanței. Hotel Lindos Imperial este amplasat pe plaja Kiotari și oferă turiștilor facilități și servicii de lux. Turiștii care optează pentru această unitate de cazare se vor putea relaxa în cadrul centrului spa & wellness, Evridiki Spa. Turiștii vor avea acces la saună, hammam, piscină interioară, jacuzzi interior și sală de fitness. De asemenea, turiștii se vor putea bucura terapii și tratamente corporale, tratamente faciale, sesiuni de fitness și yoga. În plus, turiștii vor putea alege să-și petreacă timpul la restaurantele și barurile hotelurilor. Hotel Athineon este amplasat în orașul Rodos, la cinci minute de zona medievală a orașului. Oaspeții hotelului vor avea acces la restaurantul hotelului, la saună și sală de fitness. All Senses Nautica Blue Exclusive Resort & Spa oferă turiștilor acces la internet wireless, programe tv prin satelit, centru spa în cadrul căruia turiștii se pot bucura de saună, masaje și tratamente faciale și 3 restaurante.
Hotel Sentido Ixian Grand - Adults Only oferă condiții excelente de cazare și oferă oaspeților săi numeroase facilități și servicii. Hotelul este dispus pe plaja cu pietricele din Ixia, la o distanță de 6 kilometri de orașul Rodos. Turiștii pot alege dintr-un total de 280 de camere și apartamente. Aceștia vor putea dispune de 3 restaurante, 2 baruri, servicii de curățătorie, cameră pentru depozitarea bagajelor, birou de schimb valutar, parcare și internet wireless. Hotel Costa Lindia este un hotel potrivit, în special, pentru familii și cupluri. Unitatea de cazare oferă turiștilor numeroase facilități și servicii, astfel încât aceștia se vor putea bucura de un sejur încântător. Printre facilitățile hotelului se numără: restaurant arăbesc, restaurant grecesc, pizzerie, baruri, sală de fitness, centru spa( dotat cu saună, baie de aburi și jacuzzi) coafor și centru de înfrumusețare. De asemenea, turiștii se vor putea bucura de biliard și darts.
Am întocmit o listă și cu hoteluri mai accesibile din Rodos, astfel încât, indiferent de buget să vă puteți bucura de timp de calitate petrecut în Rodos. În rândul hotelurilor de 3 și 4 stele recomandăm: Hotel Sirene Beach, Hotel Hostellerie Bon Rivage, Hotel Mediterranean, , Kolymbia Village, Hotel Cyprotel Faliraki, Hotel Athineon, Hotel Essential Summer, Hotel Europa, Evita ( Ex Evita Studios ), Sunday Hotel și altele.