Riviera Olimpului este o destinaţie de vacanţă care cuprinde mai multe elemente ce vă vor fascina şi vă vor determina să vă doriţi să reveniţi în staţiunile de la poalele legendarului Munte Olimp cât mai repede posibil. Aici turiştii se vor putea bucura de plaje întinse şi însorite, peisaje montane spectaculoase, vegetaţie bogată şi luxuriantă și livezi întinse de măslini. Începem periplu atracţiilor Rivierei Olimpului Biserica Sf.Dumitru. Lăcașul de cult a fost construit în secolul al IV-lea, pe locul unei băi romane. După ce oraşul a intrat sub stăpânire otomană, biserica a fost transformată în moschee, revenind grecilor în anul 1912, după Primul Război Balcanic. În anul 1917 a fost distrusă parțial de un incendiu. Drept urmare, pagubele produse de flăcările mistuitoare au făcut necesară o reconsolidare a bisericii, lucrările de reconstrucție desfășurându-se între anii 1926-1948. Biserica atrage an de an mii de pelerini, în special, fiindcă aici sunt păstrate moaștele protectorului Thesalonicului. Lăcaşul de cult este popular şi pentru cele șase mozaicuri, în care este reprezentat Sfântul Dumitru, alături de ctitorii bisericii și de către un număr mare de copii. Datând din perioada bizantină și supraviețuind perioadei iconoclastului, mozaicurile sunt cu atât mai apreciate de către teologi, dar și de către istorici.
Muntele Olimp este poate cel mai celebru obiectiv turistic al Greciei. Acesta reprezintă cel mai mare lanț montan Greciei, altitudinea maximă fiind de 2919 m și înregistrându-se în Vârful Mytikas. Traseul montan poate fi parcurs în circa 5 ore, celor care doresc să urce întregul traseul le recomandăm să viziteze zona în lunile iunie sau septembrie. La poalele munților se află orașul Dion, supranumit și orașul lui Zeus. Bazele așezării citadine au fost puse de către macedoneni, orașul fiind considerat un loc sacru dedicat lui Zeus și fiicelor sale. Turiștii vor putea petrece clipe relaxante în parcul național, ce abundă de tot felul de arbori și specii de plane, circa 1700 la număr. Deoarece pe teritoriul său se întâlnesc mai multe specii de plante pe cale de dispariție, parcul este protejat de către lege.
Turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța în stațiunile de pe Riviera Olimpului, le sugerăm să viziteze și orașul Salonic, cel de-al doilea oraș al Greciei ca mărime, după Atena. Orașul a fost construit de către Cassandru, în onoarea soției sale, și abundă de obiective turistice. Rotonda din Salonic este în fapt o construcţie masivă din cărămidă, construită în secolul al IV-lea î.Hr. De-a lungul timpului a fost folosită pe post de biserică şi de moschee. Acum construcţia este cunoscută ca Biserica Sfântului Gheorghe, pe parcursul anului aici fiind organizate tot felul de evenimente culturale. Arcul lui Galeriu este un alt obiectiv turistic ce merită vizitat. Acesta a fost construit în anul 304 d. Hr. pentru a sărbători victoria romanilor asupra perșilor din anul 297 d. Hr. Pe metopele monumentului, dacii erau reprezentați ca factor decisiv la câștigarea luptei. Arcul de triumf a fost construit din blocuri de marmură și cărămidă, în centrul său fiind poziționați patru pilaștri mari, iar pe laterale erau plasați alți patru, dar de dimensiuni mai mici.
Meteora este unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate ale Greciei. Complexul de mănăstiri se află în apropiere de orașul Kalambaka și este cel de-al doilea ansamblu religios din Grecia, după Muntele Athos. Meteora a luat naștere în Evul Mediu și numără 24 de mănăstiri, printre acestea situându-se atât mănăstiri bine conservate, cât și unele deja ajunse în ruină. Odată cu vizitarea mănăstirilor, turiştii pot vizita şi un atelier de pictură a icoanelor bizantine. De asemenea, puteți întreprinde excursii în Insula Evia. Aici veți putea admira Mănăstirea Kato Xenia, unde se păstrează o parte din brâul Maicii Domnului, o relicvă de o importanță covârșitoare pentru creștinătate. Turiștii pot vizita și orașul Edipson, unde este situată Biserica Sf. Ioan Rusu, aici fiind găzduite și moaștele sfântului. Doritorii pot vizita și insula Skiathos, unde vă așteaptă peisaje spectaculoase și legende antice și medievale.