Petreceți noaptea dintre ani în Rodos și bucurați-vă de o experiență inedită

     Alegeți să petreceți un sejur de Revelion în Rodos, iar noi vă garantăm că veți rămâne surprinși, deoarece aici trecerea dintre ani se petrece într-un mod spectaculos, cu petreceri extraordinare, concerte, spectacole și altele. Acestea se organizează în piețele, cafenelele, barurile și hotelurile de pe insulă. Rodosul este o destinație perfectă pentru aceia care nu iubesc frigul, iar cu prilejul Anului Nou își doresc să evadeze în locuri mai calde. De cele mai multe ori în Rodos vremea este însorită, temperaturile depășind 20 de grade Celsius. Locuitorii din Rodos au o mulțime de obiceiuri legate de această perioadă din an, pe care o să fie interesat să le descoperiți. Un obicei al grecilor este acela ca în noaptea dintre ani să joace jocuri de noroc. Indiferent de rezultat, jocurile de cărți se dovedesc un mod plăcut de a petrecere Revelionul. Astfel, în multe dintre barurile de pe cuprinsul insulei veți observa că grecii petrec astfel. În ajunul Anului Nou puteți merge la orice biserică din Rodos și veți putea lua parte de concerte de colinde. Copiii își vizitează vecinii din cartier și cântă colinde, la schimb primind dulciuri și bani. Un alt obicei pe care îl respectă cu sfințenie locuitorii din Rodos este tăierea unei prăjiturii în care se coace o monedă. Se crede că cel care va nimeri moneda  va avea noroc întregul an. Locuitorii Insulei Rodos au numeroase tradiții legate de această sărbătoare. Ei consideră că prima persoană care trece pragul casei va aduce sau nu noroc în Noul An. Cea mai mare parte a grecilor își oferă daruri de Anul Nou și nu de Crăciun, așa cum se obișnuiește în restul Globului.

 Insula Rodos poza

    De asemenea, din orașul Rodos veți putea admira unul dintre cele mai spectaculoase focuri de artificii de pe cuprinsul Greciei. În cazul în care v-ați hotărât asupra destinației, noi ne-am gândit să vă oferim câteva sugestii, astfel încât să vă bucurați de o ședere cât mai plăcută. Pentru a vă bucura de un sejur cât mai plăcut și relaxant puteți alege o unitate de cazare care să dispună de centru spa, astfel veți păși în Noul An revigorați și binedispuși. În rândul unităților de cazare care oferă oaspeților săi acces la centre spa se numără: Aquagrand Exclusive Deluxe Resort Lindos - Adults Only.

      Turiștii care se hotărăsc să se cazeze la Hotel Semiramis City, se vor putea bucura de: parcare, restaurant, lift, servicii de spălătorie, cocktail bar și acces la internet. În cadrul Hotel Emerald Dream House turiștii vor avea acces la internet wireless. Hotel The Red Door In Koskinou este o alegere potrivită pentru petrecerea unui sejur de Anul Nou, deoarece unitatea de cazare dispune de parcare, zone pentru fumători și internet wireless. Hotel Semiramis City dispune de restaurant, servicii de spălătorie și minibar. Camerele unității de cazare dispun de baie cu cadă sau duș, balcon, telefon, aer condiționat, TV, telefon, minibar, internet wireless, filtru de cafea sau ceai. Hotel Amphitryon este o alegere excelentă pentru a vă petrece Revelionul, deoarece oaspeții săi vor dispune de acces la internet wireless, servicii de concierge și servicii babysitting. Unitatea de cazare de dispune și de un restaurant.  Hotel Mediterranean este un hotel cu aspect elegant, numai bun pentru un sejur de Anul Nou. Cele 241 de camere ale sale sunt dotate cu baie (cu cadă sau duș), uscător de păr, balcon, uscător de păr, aer condiționat, TV prin satelit și conexiune la internet. Hotelul dispune de restaurant și bar. 

 Insula Rodos poza

   Hotel Spirit Of The Knights este o alegere excelentă pentru aceia care doresc să exploreze partea medievală a orașului Rodos. Hotelul se bucură de un design deosebit, accentul fiind pus pe detalii. Oaspeții hotelului se vor bucura de camere confortabile, acces la internet  și alte facilități. De o ședere confortabilă și plăcută se vor putea bucura și cei care optează pentru Hotel The Olive Yard House. Hotel Natura House pune la dispoziția celor care le trec pragul  acces la internet wireless, acces la balcon sau terasă. Nikos - Takis Fasion Hotel funcționează într-o clădire istorică în stil medieval și oriental și este amplasat în zona medievală a orașului Rodos. Camerele sale au băi private. Turiștii cazați la Villa Dei Ciottoli se vor putea bucura de acces la internet wireless, smart TV, filtru de cafea/ceai, spălătorie și lift. Panorama Hotel And Apartments este o unitate de cazare potrivită pentru petrecerea câtorva zile de relaxare, deoarece dispune de bar, biliard, spațiu unde se poate juca tenis de masă, restaurant și parcare. 

 Insula Rodos poza

Top hoteluri de pe cuprinsul Insulei Rodos

Insula Rodos are un farmec cu totul diferit față de celelalte insule ale Greciei. Aici atmosfera cosmopolită se combină în cel mai perfect mod cu putință cu arhitectura de Ev Mediu. Insula Rodos are tot ce și-ar putea dori cineva de la o destinație de vacanță: peisaje naturale fermecătoare, clădiri impunătoare, vestigii istorice, plaje întinse, sate tradiționale, o mulțime de magazine, restaurante elegante și hoteluri de top. În cele ce urmează o să vă prezentăm câteva dintre cele mai bune hoteluri din Rodos.

Citeste mai mult.

Alegeți unitățile de cazare din Rodos și bucurați-vă de un sejur de Paște relaxant

Anul acesta Paștele se suprapune mini-vacanței de 1 mai, astfel încât ar fi păcat să nu profitați de ocazie pentru a petrece un sejur plăcut în Insula Rodos. Locuitorii din Rodos se pregătesc intens pentru această sărbătoare, care este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor.

Citeste mai mult.

Rodos - Sărbătoriți Crăciunul într-o atmosferă magică

Insula Rodos este o destinație potrivită pentru a vă petrece Crăciunul, motiv pentru care este vizitată în această perioadă de mii de turiști, care doresc să petreacă această sărbătoare în stil mediteraneean.

Citeste mai mult.

Bucurați-vă de mai multă distracție și adrenalină vizitând parcul acvatic din Faliraki

Parcul acvatic Faliraki este cel mai mare parc de acest gen de pe cuprinsul Europei, fiind destinat persoanelor din toate categoriile de vârstă. Parcul este situat în estul Insulei Rodos, la circa 12 kilometri distanță de capitală. Există diverse autobuze care transportă turiștii din Rodos către Faliraki și invers.

Citeste mai mult.

Distracție și viață de noapte în Insula Rodos

 Rodos vă poate oferi o ofertă extrem de variată în ceea ce privește viața de noapte. Cu plajele sale care sclipesc sub razele soarelui și cu apele sale cristaline, clădiri ce datează din perioada antică, golfuri și peșteri cvasi necunoscute, muzee, castele și mănăstiri care sunt o dovadă vie a istoriei bogate a acestei zonei, Rodos se dovedește a fi un loc minunat, înțesat de istorie și artă.

Citeste mai mult.

Cele mai populare sporturi nautice ce pot fi practicate pe cuprinsul Insulei Rodos

Indiferent dacă sunteți o persoană în căutare de noi aventuri sau sunteți o persoană liniștită care preferă  activitățile care să nu solicite prea multă adrenalină, cum ar fi excursiile cu barca sau alte astfel de activități relaxante, în insula Rodos veți descoperi locuri ideale pentru a experimenta orice sport nautic, la toate nivelurile de dificultate.

Citeste mai mult.