Optați pentru o vacanță de Paște relaxantă în Katerini Riviera Olimpului

  Paștele, prilejuit de Învierea lui Iisus Hristos, este considerat în Grecia cea mai importantă sărbătoare religioasă de peste an, simbolizând triumful vieții și al speranței. De asemenea, este un prilej potrivit pentru ca familiile să se reunească și să sărbătorească, cu muzică, mâncare tradițională și multă veselie. Chiar dacă veți alege să petreceți această sărbătoare departe de casă, asta nu înseamnă că trebuie să ratați slujba de Înviere. Puteți alege să luați Lumina Sfântă de la Biserica Sf. Paraskevi, situată în Paralia Katerini. Biserica este este dispusă în centrul stațiunii, pe malul mării, și chiar dacă poate nu sunteți cea mai religioasă persoană, biserica vă va încânta prin arhitectura și istoria sa. La 2 kilometri distanță de stațiunea Paralia Katerini veți descoperi Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, din Kallithea. La miezul nopții, se rostește tradiționala urare „Xristos Anesti”, clopotele încep să bată, iar artificiile luminează cerul. O să vedeți că momentul o să vi se pară spectaculos și încărcat de emoție. În ceea ce privește posibilitățile de cazare, turiștii vor putea alege hoteluri care dispun de centre spa, astfel încât sejurul să fie cât mai plăcut și mai relaxant. În acest sens vă recomandăm Hotel Dion Palace Beauty & Spa, care dispune de un restaurant principal, un restaurant à la carte, bar și longe. Turiștii cazați aici se vor bucura de prezența a două piscine exterioare destinate adulților, o piscină pentru copii, centru spa, dotat cu piscină interioară încălzită, saună, hammam, centru de masaj, peeling, sală de fitness, baie cu aburi și cameră de relaxare. Turiștii vor putea opta și pentru terapii pe bază de ciocolată. Unitatea de cazare oferă oaspeților săi și câteva facilități în materie de sport, potrivite pentru un sejur de Paște animat. În acest sens amintim faptul că hotelul dispune de 2 terenuri de tenis, masă de tenis, posibilitatea de a juca tenis pe plajă, biliard și șah. 

 Paralia Katerini (riviera Olimpului) Paralia Kalamakiou poza

    Turiștii care aleg să-și petreacă vacanța de Paște în cadrul Mediterranean Village se vor putea bucura de prezența a 5 piscine exterioare, jacuzzi, restaurant, restaurant à la carte, tavernă cu specific grecesc, club, bar, cafenea, snack bar și lobby bar. În cadrul centrului spa al hotelului turiștii vor dispune de piscină interioară încălzită, centru de masaj, saună, hammam. Oaspeții hotelului vor putea avea parte și de diverse terapii faciale și corporale. Pentru a se afla în permanență în contact cu cei dragi și nu numai, turiștii au la dispoziție internet corner și WiFi gratuit, în spațiile comune ale unității de cazare. Pentru un sejur cât mai confortabil, turiștii se vor bucura și de minimarket, magazin de suveniruri, magazin de bijuterii, tutungerie și sală de fitness. Hotel Cavo Olympo Luxury Resort Spa este locația ideală pentru a vă petrece sejurul organizat cu ocazia Sărbătorilor Pascale, deoarece aici veți beneficia de internet wireless, minibar, seif, restaurat, bar, spălătorie, parcare, saună, facilități în materie de masaje, sală de forță și piscină interioară. Printre facilitățile oferite de către Hotel Cronwell Platamon Resort se numără: restaurant principal, restaurant a la carte, tavernă, bar, snack bar, minimarket, rent a car, spălătorie și parcare. Turiștii care aleg să-și petreacă vacanța alături de copii vor avea la dispoziție loc de joacă pentru copii și cameră de joacă. Pentru a petrece un sejur relaxant turiștii vor avea la dispoziție o piscină interioară și un centru spa, dotat cu saună, hammam, laconicum, adventure shower, hidromasaj și sală de fitness.

 Paralia Katerini (riviera Olimpului) Paralia Kalamakiou poza
 

    Polys Hotel este o unitate de cazare de patru stele, din Paralia Katerini, unde turiștii vor avea la dispoziție un restaurant și o terasă. Turiștii care doresc să se bucure de câteva zile de relaxare, pot opta pentru Hotel Miditerranean Resort. Centrul spa al hotelului combină puterea vindecătoare ale naturii cu tehnicile științei moderne, pentru a satisface dorințele oricărui turist. În cadrul centrului spa Venus, turiștii se vor dispune de piscină, saună, baie cu abur și gimnal. De asemenea, pot opta pentru diferite tipuri de masaje, terapii faciale și servicii de înfrumusețare. Hotel Olympian Bay este amplasat la 50 de metri distanță de plaja din Leptokaria și la 1 kilometru de centrul stațiunii. În cadrul acestei unități de cazare turiștii vor avea la dispoziție un restaurant principal, restaurant a la carte, tavernă, braserie, minimarket, magazin de bijuterii, magazin de haine, spălătorie, birou de închiriere autoturisme și spălătorie. Unitatea de cazare oferă facilități și pentru copii, cei mici putând să se distreze prin intermediul programelor de animație, pe terenul de joacă sau în cadrul clubului. În ceea ce privește relaxarea și răsfățul, oaspeții hotelului vor dispune de jacuzzi, sală de fitness și centru de masaj. Pentru un plus de distracție, turiștii vor putea juca tenis, baschet, minifotbal și pingpong. De multiple faciltăți în materie de relaxare se vor bucura și turiștii care optează pentru Danai Hotel & Spa, deoarece vor avea la dispoziție piscină, internet corner și parcare privată. Și Hotel Cosmopolitan Spa este o alegere de cazare potrivită pentru turiștii care aleg să-și petreacă Paștele în Paralia Katerini. Acest hotel dispune de piscină interioară și centru spa, restaurant, bar și lobby bar, paracare, internet wireless și room service. 

 Paralia Katerini (riviera Olimpului) Paralia Kalamakiou poza
 

  Pentru turiștii care doresc să opteze pentru o unitate de cazare de trei stele recomandăm: Hotel Studios Pieria, Hotel Regina Mare, Hotel Ammos Beach Studios And SuitesHotel Ioni, Hotel Olympus Thalassea, Hotel Porto Del Sol, Hotel Strass, Hotel Anais, Hotel Kymata, Hotel Europe, Hotel Vlassis, Hotel Bayiri, Metoxi Hotel și altele.

Bucurați-vă de un sejur, de Revelion, reconfortant în Katerini Reviera Olimpului

 Revelionul este un bun prilej pentru a vă bucura de un sejur relaxant, care să pună capăt oboselii acumulate pe parcursul anului și care să vă ajute să începeți un an nou cu bateriile încărcate, astfel încât să puteți face față tuturor provocărilor. În cazul în care anul acesta doriți să petreceți un sejur de Revelion în Katerini Reviera Olimpului, ați luat una dintre cele mai bune decizii.

Citeste mai mult.

Sejur Riviera Olimpului: ocazia perfectă de a face mai mult sport

Deși cei mai mulți dintre noi alegem să mergem într-o vacanță pentru a ne relaxa și pentru a descoperi locuri noi, o vacanță nu se rezumă însă doar la atât. O vacanță este o perioadă de timp ideală pentru a descoperi sporturi noi sau pentru a începe practicarea unui sport de mult avut în vedere. Nu trebuie să vă stabiliți un program riguros, doar sunteți în vacanță. Cu toate acestea, vă puteți bucura de ceva activități fizice, iar faptul că ați schimbat mediul poate fi de bun augur.

Citeste mai mult.

Atracții turistice care vor face ca vacanța petrecută în Riviera Olimpului să fie una memorabilă

Riviera Olimpului este o destinaţie de vacanţă care cuprinde mai multe elemente ce vă vor fascina şi vă vor determina să vă doriţi să reveniţi în staţiunile de la poalele legendarului Munte Olimp cât mai repede posibil. Aici turiştii se vor putea bucura de plaje întinse şi însorite, peisaje montane spectaculoase, vegetaţie bogată şi luxuriantă și livezi întinse de măslini.

Citeste mai mult.