Mykonos este una dintre cele mai potrivite destinații de vacanță pentru turiștii care vor să se bucure de o viață de noapte activă. Mykonos oferă distracție și multă nebunie, acestea fiind ingredientele principale care atrag numeroși turiști tineri din întreaga lume. În Mykonos veți descoperi plaje paradisiace, cluburi de noapte elegante și beach baruri cu dj-i celebri, care mixează la orice oră din zi și din noapte. Pe bună dreptate insula a și câștigat supranumele de Insula Petrecerii, putând concura în ceea ce privește petrecerile chiar și cu celebra Insulă Ibiza. Oferta de divertisment nocturn este foarte diversă, astfel încât, oricât de pretențioși ați fi, sigur veți găsi un loc în care să vă distrați de minune. Modernele și elegantele baruri de pe plajă oferă toate tipurile de muzică, în special, cele mai cunoscute hituri internaționale. Distracția nu se încheie înainte de apariția zorilor, atmosfera fiind cosmopolită și distractivă. În Mykonos vă veți putea bucura de petreceri prelungite, spectacole și tot felul de evenimente. Primele petreceri au fost organizate în insulă la începutul anilor `60, de atunci insula dezvoltându-se în permanență, astfel încât, în prezent, numeroase vedete își petrec vacanțele aici. Pe lângă faptul că este ca un magnet pentru turiștii tineri, Insula Mykonos atrage și numeroși homosexuali, deoarece locuitorii sunt foarte prietenoși cu membrii comunității gay.
Pe cuprinsul Insulei Mykonos veți descoperi o multitudine de cluburi, cafenele și baruri mici și cochete. Dacă doriți să vă bucurați de seri ceva mai liniștite, atunci vă recomandăm cartierul Little Venice din Mykonos Town, unde veți putea alege dintre numeroase localuri, care se bucură de priveliști minunate către mare. Zona este legată de centrul orașului printr-o multitudine de străduțe mici, care la lăsarea serii sunt asaltate de tineri cu chef de distracție. Străzile sunt înțesate de taverne, pub-uri, baruri și magazine de suveniruri. Mykonos este o insulă în care nimeni nu doarme, petrecerile desfășurându-se din zori până în amurg. Apoi, seara continuă cu o cină luată la unul din localurile din apropiere de plajă, în timp ce veți putea admira apusul. Petrecăreții se mută apoi în localurile de noapte, unde atmosfera este întreținută de muzică bună și cele mai gustoase cocktail-uri. Distracția din cluburile și barurile de pe plaja din Mykonos se prelungește până dimineața. Plaje cu cele mai multe localuri de noapte sunt: Psarrou Beach, plaja Paradise și Super Paradise Beach.
În cele ce urmează vă vom prezenta pe scurt cele mai populare localuri de noapte ale Insulei Mykonos. Paradise Club, situat pe plaja Paradise Beach, este considerat ca fiind cel mai faimos local din insulă, motiv pentru care este asaltat zilnic de o mulțime de turiști în căutare de distracție. Tinerii vin aici pentru a se bucura de cocktail-uri delicioase și de muzică house, tehno și rock. Paradise Club dispune de trei spații, punctul central fiind piscina exterioară de dimensiuni mari. Muzica este spectaculoasă, aici mixând dj-i internaționali. De asemenea, aici au loc spectacole interesante și focuri de artificii. Una dintre cele mai cunoscute petreceri este full moon party, care este organizată în fiecare lună. Tropicana Beach Bar este unul dintre cele mai cunoscute localuri de petrecere din Mykonos, aici fiind organizate beach party nebune, la care participă o mulțime de turiști tineri din întreaga Europă. Petrecerile încep zilnic la ora 16.00 și continuă până târziu în noapte. Cu fiecare oră ce trece, alcoolul este consumat în cantități tot mai mari, iar distracția este tot mai animată, întreaga plajă luând parte la petrecere. Punct forte al acestui beach bar este Sasa, vocalistul care reușește să-i anime pe toți participanți datorită personalității și talentului său unic.
Cavo Paradise funcționează zilnic în intervalul 23.30 - 7.30. Localul este situat pe un deal de unde vă veți putea bucura de priveliște spectaculoase asupra Golfului Paradis și asupra mării. Disco Cavo Paradise este un alt local pe care nu trebuie să-l ratați dacă alegeți o vacanță în Mykonos. De regulă, petrecerile încep în jurul orei 2.00 și continuă până dimineața târziu. Cavo Paradise este considerat unul dintre cele mai frumoase cluburi din Mykonos, dar este și cel mai scump, biletul de intrare costând între 30 și 40 de euro. Localul se compune dintr-o piscină și un ring de dans cu suprafața de 3000 de metri pătrați. Deseori, aici o loc spectacole live la care iau parte artiști internaționali.
Super Paradise Club este o locație unde petrecerile sunt continue, fiind animate de programe de animație, spectacole de dans și alte evenimente de genul acesta. Localul se concentrează, în special, pe muzică grecească și hituri internaționale, oamenii distrându-se pe ritmurile acestea de seara până dimineața. Scandinavian Bar este deschis între 20.00 și 6.00. Localul de noapte funcționează din anul 1978, rămânând, în ciuda trecerii timpului, unul dintre cele mai iubite și populare localuri de noapte din insulă. Aici veți putea alege dintr-o mare varietate de cocktail-uri, iar muzica va face ca atmosfera să fie mai animată. Kalua Beach Bar este un bar de pe plajă, unde în timpul zilei se servesc preparate pe bază de fructe de mare. După lăsarea serii dj-i își intră în rol, iar atmosfera devine din ce în ce mai animată, petrecerile încheindu-se abia spre dimineață.
Jackie O`Bar este unul dintre cele mai apreciate baruri gay din Mykonos. Acesta este situat pe plaja Super Paradise. În acest loc este oferită o selecție largă de cocktail-uri, muzică de toate genurile și petreceri tematice. Babylon Mykonos este deschis zilnic în intervalul 19.30 și 6.00. Acesta este un alt local prietenos cu gay-ii, unde atmosfera este creată de cele mai noi hit-uri. Thalami Bar este un mic local cu muzică live, greacă și internațională, acesta fiind frecventat și de turiști, dar și de localnici. Remezzo este deschis zilnic între 19.00 și 4.00. Localul dispune de o terasă cu o vedere magnifică către portul Mykonos. În ciuda dimensiunii sale mici, Remezzo atrage o mulțime de lume bună, care se află în căutare de distracție sau care vine aici pentru a lua masa, în timp ce admiră apusul soarelui. Guzel Mykonos Club este situat aproape de faleză și este deschis până în zori. Este un local extrem de popular și oferă un mix de muzică internațională și greacă. Atmosfera de aici este foarte relaxantă, încât la sfârșitul nopții te vei simți de parcă ai petrecut alături de cei mai buni prieteni. Tay Room este un local ce funcționează în intervalul orar 24.00 – 7.00, fiind un loc cu multe lumini și muzică puternică.