Oferte Charter Avion - Litoral Hersonissos, Creta, Grecia la hoteluri cu Pensiune completa ☀️ 2025

Hersonissos - plaje și atracții turistice pentru o vacanță memorabilă

     Aici vizitatorii vor putea alege dintr-o gamă variată de hoteluri de lux. Printre unitățile de cazare recomandate de către noi se situează: Hotel Abaton Island Resort & Spa, Hotel Creta Maris Beach Resort, Hotel Hersonissos Palace, Hotel Nana Beach, Hotel Nana Princess, Village Heights Golf Resort By Diamond Resorts, Amuse Hotel, Aqua Sun Village, Eri Beach And Village și altele. Viața de noapte este de asemenea extrem de activă, arhitectura citadină fiind dominată de prezența multiplelor baruri, cluburi și discoteci. Prin urmare, stațiunea este extrem de populară în rândul tinerilor și a celor care vor să-și petreacă vacanța în cuplu. Cu toate acestea, nici trebuințele familiilor cu copii nu au fost neglijate, acestora fiindu-le dedicate hoteluri speciale.

    Hersonissos se bucură de numeroase plaje, astfel încât nu va trebui să vă faceți griji în privința asta, fiindcă veți avea de unde alege. Dacă preferați o atmosferă ceva mai calmă, vă puteți refugia în unul din golfurile stațiunii. Stațiunea este destul de aglomerată în timpul sezonului, astfel că pentru o zi perfectă de plajă vă sugerăm să fiți matinali, pentru a vă putea alege locul preferat. Pe cele mai multe din plajele stațiunii turiștilor le sunt oferite spre închiriere șezlonguri și umbrele. Plaja Limanakia, ce se întinde la poalele unei stânci, are în componența sa mai multe plaje de dimensiuni mici. Plajele de aici nu sunt foarte bine amenajate, turiștii având la dispoziție doar câteva umbrele. Acesta este și motivul pentru care nu sunt niciodată aglomerate. Cea mai întinsă plajă a stațiunii este situată în partea de vest a portului. Această fâșie de nisip este foarte bine amenajată, dispunând de șezlonguri, umbrele, taverne, restaurante și centre de închiriere a echipamentelor privind practicare diverselor sporturi nautice. Deoarece aici vântul este destul de puternic, se poate practica cu ușurință wind-surfing sau kite-surfing. Toate aceste calității atrag zilnic sute de turiști, astfel încât plaja nu este recomandată persoanelor care nu suportă aglomerația. Plaja situată la est de portul din Hersonissos este ceva mai mică, însă și aici aglomerația este la fel de mare.

     Turiștii se pot bucura de soare și pe plaja din zona Hotelului Silva Maris. Aici apa este cristalină, însă vântul suflă destul de puternic, astfel încât plaja nu este recomandată copiilor sau celor care nu știu să înoate. Plajele ce aparțin Hotelului Nana Beach pot fi accesate de către toți turiștii. Aceste două plaje sunt nisipoase, însă apa mării este destul de rece, iar fundul său este acoperit cu pietre. Nudiștii se pot bucura de soare pe plaja Naturists. Plaja este destul de ferită de ochii curioșilor, fapt ce se datorează în special stâncilor de care este împrejmuită. Plaja parcului acvatic Star Beach este dotată cu cele mai moderne facilități și este acoperită cu nisip fin. Pe această plajă vă veți putea bucura de practicarea unor sporturi nautice, dar și de prezența unui beach bar. Ultima plajă avută în vedere de către noi este plaja Stalis. Aceasta este situată în satul cu același nume, trebuind ca până aici să parcurgeți circa 9 kilometri. Plaja este foarte populară în rândul celor care doresc să practice diverse sporturi nautice, turiștii bucurându-se de  water-skiing, jet- skiing, parasailing și windsurfing. În plus, vă puteți bucura de plimbări cu banana și hidrobicicleta.

poza  Hersonissos - plaje și atracții turistice pentru o vacanță memorabilă

   Acestea mu sunt însă singurele activități de care vă puteți bucura în stațiunea Hersonissos. Iubitorii de golf au la dispoziție terenuri special amenajate. Turiștii de toate vârstele care își doresc un plus de distracție pot vizita parcul acvatic Acqua Plus Waterpark.  La circa 9 kilometri distanță de stațiune veți descoperi grajdurile Arion, unde puteți călări sau puteți admira animăluțele grădinii zoo. Apoi vă puteți relaxa într-o tavernă sau într-o cafenea.  Pasionaților de drumeții le recomandăm să viziteze Peștera Agia Fotini. Turiștilor  care vor să se bucure de activități cât mai variate le recomandăm să prevadă în programul lor și vizitarea unor obiective turistice. Una dintre cele mai interesante atracții ale zonei este Acvariul Aquaworld, înființat acum 25 de ani în urmă. Aici veți putea admira multiple specii de creaturi marine și reptile, „vedeta” acvariului fiind un piton birmanez care măsoară 4 metri lungime şi cântăreşte circa 60 de kilograme. Dacă aţi ales să vă petreceţi vacanţa alături de copii, atunci credem noi că ar fi o idee bună să vizitaţi Parcul Tematic Labyrinth, labirinturile acestuia cu siguranţă îi va încânta pe micuţii dumneavoastră. Muzeul în Aer Liber Lychnostatis este o altă atracţie celebră a zonei. Acesta este amplasat pe malul mării, iar vizitatorii vor putea admira patru expoziţii, după cum urmează: o colecție dedicată florei cretane, o colecție etnografică, ce vă va introduce în stilul de viața a locuitorilor de demult ai Cretei, o colecție de artă, iar în cele din urmă, vizitatorii se vor putea bucura de o colecție dedicată  tehnologiei preindustriale.

poza  Hersonissos - plaje și atracții turistice pentru o vacanță memorabilă