Oferte Cazare + Autocar - Litoral Zakynthos, Zakynthos, Grecia ☀️ 2024

Zakynthos un oraș încărcat de istorie și obiective turistice

    Orașul Zakynthos nu se bucură de plaje prea spectaculoase, însă puteți alege să vă  bucurați de soare pe plajele din Argassi și Kalamaki, aflate la doar câțiva kilometri distanță de capita insulei. Cu toate acestea și pe teritoriul orașului, în apropiere de Piața Solomos, există o plajă de mici dimensiuni, ideală pentru înot. De asemenea, în suburbia orașului, în Kryoneri, veți descoperi o plajă acoperită cu pietriș și scăldată de ape calme. În orașul Zante veți putea desfășura o multitudine de activități plăcute. Puteți parcurge drumeții pe parcursul cărora să vizitați și cele mai importante obiective turistice ale orașului. Turiștii pot opta și pentru croaziere către peșterile Albastreplaja Navagio sau insula Marathonissi. O altă idee de activitate poate fi o călătorie către KefaloniaPentru iubitorii de distracție menționăm faptul că viața de noapte în Zakynthos este  extrem de animată, însă nu este genul de distracție care să includă neapărat mulți decibeli și alcool, ci mai degrabă în Zante vă veți putea bucura de o viață de noapte rafinată, cu seri petrecute alături de cei dragi. Celor dornici de petreceri tematice și alte astfel de distracții le recomandăm stațiunea Laganas.

poza Zakynthos un oraș încărcat de istorie și obiective turistice

     Orașul  Zakynthos vă va impresiona de cum veți păși pentru prima dată pe străzile sale, clădirile în stil venețian fiind la tot pasul. Piața Solomos este cea mai vizitată piață a orașului. Piața și-a luat numele de la poetul Dionysos Solomos, autorul imnului național grec. În mijlocul pieței tronează statuia poetului, iar pe laturi clădiri neoclasice în care funcționează Banca NaționalăPrimăria, Biblioteca Municipală și Muzeul Post Bizantin. În apropiere de piața Solomos puteți vizita Biserica Sf. Nicolae din Mole, un lăcaș de cult construit în anul 1561, fiind una dintre cele mai vechi clădiri din oraș. Pe durata sejurului în Zakynthos puteți vizita și Piața Sf. Marcu. Această piață este încărcată de istorie, deoarece în anul 1797, locuitorii insulei deciși să iasă de sub dominația venețienilor s-au strâns în piață și au ars Libro d`Oro și coifurile nobililor greci ce locuiau în oraș. În piață veți putea vizita Biserica Sf. Marcu și Muzeul lui Solomos și Kalvos, ce doi poeți greci dormindu-și somnul de veci în interiorul clădirii.

poza Zakynthos un oraș încărcat de istorie și obiective turistice

     Pe cuprinsul orașului există numeroase biserici, astfel veți avea ce vizita, doar timp să aveți la dispoziție. Cel mai important lăcaș de cult este reprezentat de Biserica Ortodoxă Sf. Dionisie, închinată patronului insulei. Biserica a fost construită în anul 1708 și, deși multiple cutremure au avut loc în decursul timpului, biserica nu a suferit distrugeri majore. Începând cu anul 1717, aici odihnește trupul Sfântului Dionisie. Vă sugerăm să vizitați și Muzeul Familiei Roma, fosta reședință a președintelui Parlamentului Grec, Alexander Roma. O vizită la Muzeul Naval Zakynthos este o altă variantă de a vă petrece timpul. Aici veți afla lucruri mai puțin cunoscute despre istoria navală a Greciei, punctul central al muzeului fiind cele 140 de tablouri create de pictorul Antonis Mylonas. Câteva ore petrecute pe strada Alexander Roma pot fi o adevărată desfătare, strada fiind înțesată de magazine și cafenele.

       În suburbia Bohali este amplasat Castelul Venețian, vă puteți deplasa și pe jos, iar din împrejurimea castelului vă veți putea bucura de priveliști spectaculoase asupra orașului. Printre cele mai apreciate taverne din oraș se numără Taverna Komis și George`s PalaceTaverna Komis pe lângă faptul că vă va încânta gusturile cu delicioase preparate tradiționale, vă va fermeca și privirile cu panoramele din port. George`s Palace se situează în topul celor mai apreciate restaurante din Zante, faima sa datorându-se preparatelor variate, prețurilor rezonabile și faptului că dispune de o terasă încântătoare. Cât privește hotelurile de pe cuprinsul orașului Zakynthos veți găsi cu siguranță unul care să se potrivească perfect cerințelor dumneavoastră. Printre cele mai populare unități de cazare amintim: Best Western Galaxy HotelHotel Azure Resort & SpaHotel Elegance Luxury Suites (Tragaki)Hotel Lesante Blu Exlusive Beach ResortHotel Mabely GrandOlea All Suite Hotel, Hotel Zantevista VillasArion Resort Hotel și altele. 

poza Zakynthos un oraș încărcat de istorie și obiective turistice