Oferte Cazare - Litoral Tragaki, Insula Zakynthos, Grecia la hoteluri cu Demipensiune ☀️ 2025

Algeți satul de vacanță Tragaki și bucurați-vă de un sejur în mijlocul naturii

     Una dintre cele mai importante atracții ale locului este Mănăstirea Spilia, situată într-o zonă deluroasă de unde veți putea admira unele dintre cele mai frumoase priveliști. Există o legendă care spune că icoana Fecioarei Maria din Spilia a fost descoperită într-o mică grotă din apropiere de lăcașul de cult. O altă mănăstire care merită vizitată este Mănăstirea Sfânta Maria din Dermatas, situată în nordul localității, mai precis în Dermatas Bocage, o vale plină de chiparoși cu o suprafață de circa 14.000 de metri pătrați. Peisajele ce înconjoară lăcașul de cult sunt considerate printre cele mai frumoase zone naturale ale Insulei Zakynthos. Primele referințe cu privire la acest locaș de cult datează din secolul al XVI-lea. Înainte de cutremurul din anul 1953, în zonă funcționa un întreg complex monastic, însă celelalte clădiri au fost distruse de seism, Mănăstirea Sfânta Maria din Dermatas fiind singura care a rezistat și se păstrează până astăzi.

poza Algeți satul de vacanță Tragaki și bucurați-vă de un sejur în mijlocul naturii

        Pe lângă numeroasele obiective turistice și frumusețea peisajelor, în Tragaki veți descoperi și plaje minunate și diverse unități de cazare. Pe teritoriul satului de vacanță există și o zonă de camping, ideală pentru turiștii care vor să petreacă o vacanță eco, bucurându-se de clipe minunate în mijlocul naturii. În ceea ce privește plajele, turiștii vor putea alege din mai multe fâșii de nisip printre care: Bouka, Gaidaros, Katragaki și Amboula. Plaja Bouka este o fâșie de nisip ce se întinde pe circa un kilometru, ce este amenajată cu șezlonguri și câteva beach baruri, care oferă turiștilor posibilitatea de a achiziționa diverse băuturi și gustări. Pe această plajă veți descoperi și un loc de joacă pentru copii, ideală pentru ca micuții dumnevoastră să nu se plictisească.  Tragaki este deservit și de un port pitoresc, în care acostează ambarcațiunile pescarilor locali.

       Chiar dacă poate considerați că Tragaki este o destinație de vacanță destul de restrânsă, aici vă puteți bucura de diverse activități. Satul de vacanță se află destul de aproape de Zante Town sau Tsilvi unde puteți întreprinde sesiuni de shopping, aici aflându-se numeroase magazine ce comercializează produse tradiționale sau suveniruri. Și pe teritoriul orașului Tragaki puteți face shopping în piața locală, de unde puteți achiziționa produse pentru plajă și altele. Deși și pe teritoriul satului de vacanță Tragaki veți descoperi câteva taverne în care să  petreceți seri încântătoare în compania celor dragi, pentru ceva mai multă distracție vă recomandăm să vizitați stațiunea Tsilvi. Aici vă veți putea bucura de băuturile preferate și de seri de karaoke. Dacă doriți să vă familiarizați mai mult cu specificul locului, atunci puteți lua parte la petreceri tradiționale unde spartul farfuriilor este o obligativitate. De asemenea, puteți închiria autoturisme și biciclete cu ajutorul cărora să descoperiți frumusețea localității și a împrejurimilor acesteia. 

poza Algeți satul de vacanță Tragaki și bucurați-vă de un sejur în mijlocul naturii