Oferte Cazare + Autocar - Litoral Nea Kallikratia (kassandra), Halkidiki, Grecia la hoteluri cu Pensiune completa ☀️ 2025

Descoperiți frumusețea stațiunii Nea Kallikatria

        Zona în care astăzi se desfășoară orașul Nea Kallikatria a fost locuită încă din neolitic. Astfel, arheologii au scos la lumină artefacte cu o valoare istorică inestimabilă, un exemplu fiind Fata din Kallikatria, un monument funerar în care este reprezentată o fată ce ține într-o mână un porumbel și o inscripţie funerară, care conform istoricilor datează din anul 440 î.Hr. În prezent aceasta este expusă la Muzeul de Arheologie din Salonic. Din perioada bizantină a fost descoperită o cutie de argint din secolul al IV-lea sau al V-lea, ce are încrustate pe cele patru laturi reprezentări din Vechiul și din Noul Testament. Pe parcursul perioadei moderne, așezarea nu prezenta prea mare interes, fiind în  posesia Mănăstirii Zenophontas din Muntele Athos. La 5 kilometri nord de Nea  Kallikatria se află satul Nea Gonia, locul vechii acropole Antigonia, ce datează din anul 285 î. Hr. Aceasta a fost construită de către conducătorul Macedoniei Antigonus Gonata şi a fost distrusă de romani în anul 168 î. Hr. 

      Orașul este format de fapt din trei sate care au fuzionat și anume: Nea Kallikatria, Agios Pavlos şi Nea Iraklia.  În prezent Nea Kallikatria este o stațiune modernă, ce se bucură de o infrastructură bine dezvoltată, peisaje frumoase, o plajă acoperită cu nisip fin și vegetație abundentă. Fiind atât de aproape de Salonic, vara este frecventată de numeroși turiști. Mulți dintre aceștia își iau cazare în Nea Kallikatria, iar apoi își petrec zilele pe plajele din Salonic. De asemenea, stațiunea este extrem de apreciată în rândul tinerilor, care vin aici pentru a se distra în barurile de pe plajă sau în cluburile din oraș. Pentru restul turiștilor este un loc ideal pentru a-și petrece o vacanță relaxantă, cu oportunitatea de a vizita o serie de obiective turistice.

poza Descoperiți frumusețea stațiunii Nea Kallikatria

       Plaja stațiunii Nea Kallikatria se numește Kyani Akti și este o plajă extinsă și nisipoasă, fiind orientată spre sud-vest. Este bine organizată, turiștii având la dispoziție umbrele și șezlonguri. Apele au adâncimi mici, sunt lipsite de valuri și au temperaturi ridicate până spre finalul sezonului. Din aceste motive plaja este recomandată familiilor cu copii mici. De pe plajă, în zilele senine de vară,  aveți o priveliște minunată asupra Muntelui Olimp. Orașul Nea Kallikatria dispune și de un port de agrement. Este o priveliște minunată să admiri cum la apus de soare bărcile de pescuit pleacă pe mare. Dimineața se întorc încărcate de pradă. Astfel, pe parcursul zilei în tavernele și restaurantele din oraș vă veți bucura de preparate proaspete din pește și fructe de mare. De asemenea, când soarele devine prea fierbinte vă puteți retrage în barurile și cafenelele din oraș. Iubitorii de shopping se pot destinde în centrele comerciale și în magazinele de pe cuprinsul orașului. Turiștii se pot bucura și de prezența unui cinematograf, a unei zone de agrement și a unui parc. De asemenea în oraș există un centru medical foarte bine echipat, astfel încât nu trebuie să vă îngrijorați în privința stării de sănătate, dar şi un oficiu poştal.

poza Descoperiți frumusețea stațiunii Nea Kallikatria