Corfu (Kerkyra) - o destinație de vacanță diferită de restul Greciei
Dominația
europeană a făcut din Corfu o insulă extrem de dezvoltată din punct de vedere
cultural, în Corfu fiind înființată prima universitate greacă, Academia Ionică,
prima școală de arte plastice și prima orchestră filarmonică. Zona orașului
vechi Corfu este extrem de bine conservată și este înțesată de clădiri cu arhitectură
renascentistă, barocă, clasică, dar de-a lungul străzilor veți descoperi și
clădiri în stil autentic grecesc. Palatele și clădirile publice cu arhitecturi
impunătoare se îmbină în cel mai fericit mod cu străduțele pietruite și cu
piețele micuțe. La o simplă plimbare pe străzile din Corfu o să aveți senzația
că vă aflați în Napoli sau în Genova.
Spianada este
centru vechi al orașului Corfu, fiind în același timp cea mai întinsă piață din
Balcani. Această zonă a orașului se face remarcată datorită clădirilor cu
arhitectură franceză specifică secolului al XIX-lea. În această zonă a orașului
Corfu se organizează tot felul de evenimente. Liston este unul dintre cele mai
frumoase locuri din Corfu (Kerkyra). În secolele trecute, Liston era zona de promenadă a
aristocrației din Corfu. După ce vă veți fi bucurat de o plimbare în zona cea
mai romantică din Corfu nu vă rămâne decât să alegeți o cafenea și să vă
relaxați într-o atmosferă plăcută. Nu doar centrul orașului merită vizitat, deoarece
și suburbiile sale sunt la fel de interesante. Avem în vedere în acest sens
zone precum Mandouki, Garitsa și Sarokos.
În niciun caz
nu puteți spune că nu aveți ce vizita în Corfu (Kerkyra), ba din contră, nu o să aveți
timp suficient încât să descoperiți toate atracțiile orașului. În rândul celor
mai deosebite atracții turistice ale orașului Corfu se situează Cetatea Veche,
care datează din secolul al XVI-lea. Îi sfătuim pe turiști să viziteze și
Palatul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe (Palatul Regal). Palatul a fost construit
între anii 1819-1824, aici avându-și reședința Comisarul Britanic. Clădirea a
fost complet renovată în anii 50 ai secolului trecut, iar în prezent găzduiește
o bibliotecă, Muzeul de Artă Asiatică, oficiu turistic și alte birouri
administrative. Pe cuprinsul orașului Corfu (Kerkyra) veți descoperi și un număr
impresionant de biserici. Cea mai impresionantă este catedrala orașului,
Biserica Sf. Spiridon, care este închinată patronului insulei. Lăcașul de cult
găzduiește și moaștele sfântului. Cu ocazia Floriilor și a Sărbătorilor Pascale,
se organizează procesiuni în care moaștele fac înconjurul orașului. La
procesiune iau parte și filarmonicile din oraș, astfel sărbătoarea devenind o
explozie de sunet și culoare.
Vacanța în Corfu (Kerkyra)poate fi un bun prilej pentru a vă îmbogăți cultura generală și pentru a afla informații inedite despre istoria acestei insule grecești. Veți putea vizita Muzeul de Artă Asiatică, care a fost fondat în anul 1927, datorită donației făcute de Gregorios Manos. Până în anul 1974, colecțiile sale cuprindeau doar obiecte de artă japoneză și chinezească. În prezent cuprinde și altfel de exponate. La fel de interesant este și Muzeul Arheologic, unde veți putea admira și descoperiri făcute în cadrul Templului Artemis și artefacte descoperite în orașul antic Corfu. Muzeul Bizantin funcționează în cadrul Bisericii Fecioara Maria Antivouniotissa. Dacă veți decide să-l vizitați veți avea ocazia de a admira o colecție interesantă de icoane vechi, precum și numeroase obiecte folosite la celebrarea serviciului divin, care datează din secolele XV-XIX. Muzeul Bancnotelor cuprinde în colecțiile sale monede și bancnote grecești începând cu anul 1822. Muzeul Dionysios Solomos este dedicat poetului național al Greciei. Acesta a părăsit Insula Zakynthos și s-a stabilit în Corfu, unde a trăit cvasi izolat pentru a putea să-și compună poeziile.
Atracții
turistice nu veți descoperi doar în centrul orașului Corfu (Kerkyra), ci și în împrejurimile
acestuia. Astfel, veți avea ocazia de a vizita Palatul Mon Repos. Palatul a
fost construit de către comisarul Adams pentru soția sa. Deși nu are dimensiuni
impresionante, palatul are o arhitectură interesantă, în stil colonial. În
prezent funcționează drept muzeu. Aici s-a născut Philip, duce de Edinburgh,
soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Palatul este înconjurat de un
parc extrem de frumos amenajat, potrivit pentru plimbări relaxante. Chellion este
un palat construit la dorința împărătesei Elisabeta a Austro-Ungariei, care se
simțea în permanență constrânsă de eticheta de curtea împărătească și dorea să
evadeze în locuri în care nimeni nu o cunoștea. Sissi s-a îndrăgostit de Insula
Corfu și s-a gândit să-și construiască o reședință aici.