Alegeți ca anul acesta să petreceți un Paște deosebit în Atena

  Paștele în Atena, la fel ca în întreaga lumea ortodoxă, este cea mai importantă sărbătoare de pe parcursul anului. Astfel, fie că sunteți religioși sau nu, petrecerea Paștelui în Atena va fi o experiență nemaipomenită și încărcată de emoție. Dacă v-ați gândit să organizați un sejur de Paște în Grecia, Atena este una dintre cele mai potrivite alegeri. În legătură cu această sărbătoare, atenieni respectă tradiții vechi de sute de ani, precum ritualurile de pe durata postului, procesiunile religioase și artificiile de la miezul nopții. Mulți atenieni părăsesc capitala îndreptându-se către casele de vacanță din Insule sau din zonele limitrofe Atenei. Atena este un oraș înțesat de lăcașuri de cult ortodoxe, astfel încât dacă ajungeți în oraș cu câteva zile înainte de Paște,veți avea ce vizita. Chiar dacă poate nu sunteți cele mai religioase persoane, noi credem că lăcașurile de cult bizantine din centrul Atenei și din Plaka merită să le treceți pragul, acestea prezentând mozaicuri cu valoare istorică, icoane vechi de sute de ani, fresce, precum și slujbe religioase impresionante. Dacă veți vizita Biserica Ortodoxă Sfânta Irina, situată în strada Aiolou, veți putea asculta unul dintre cele mai bune coruri din Grecia.
    În ceea ce privește mâncărurile tradiționale de Paște, în Grecia se consumă faimosul miel prăjit, însă există și preparate și dulciuri tradiționale, precum koulourakia, biscuiți tradiționali, tsoureki, un tip de pâine dulce împletită. Acestea sunt preparate după rețete transmise din generație în generație, în Joia Mare, când se pregătesc și ouăle roșii. Vinerea Mare grecii țin un post aspru, în cele mai multe familii consumându-se o supă de linte, la prepararea căreia nu se folosește deloc untdelemn. În Atena, în Vinerea Mare are loc o procesiune cu totul impresionantă, numită Epitaphios. Aceasta începe la ora 21:00. Pe parcursul zilei de vineri, femeile din parohii decorează un baldachin, care simbolizează sicriul lui Iisus Hristos. Acesta este acoperit cu flori proaspete, iar la final arată minunat. Seara, credincioșii se strâng la biserică, cu lumânări în mâini. După aceasta împreună cu preotul poartă acest aranjament, pe care este dispusă icoana Mântuitorului, cutreierând astfel cartierul. În timpul procesiunii, credincioșii intonează un cântec bizantin care exprimă tristețea simțită de Fecioara Maria cu ocazia morții Fiului Său. În Piața Syntagma are loc procesiunea oficială, la care iau parte: Arhiepiscopul Atenei, demnitarii statului, oameni politici și militari. Procesiunea începe și se încheie la Catedrala Mitropolitană din Atena.

 Zona Metropolitana Atena Vouliagmeni poza


   Ceremoniile din Sâmbăta Paștelui simbolizează victoria luminii asupra întunericului. Lumina Sfântă ajunge la Atena cu avionul, Biserica Agioi Anargyroi, din strada Erechtheos, din Plaka, fiind prima care o primește. De aici focul sfânt pornește către Catedrala Mitropolitană, fiind apoi distribuit tuturor parohiilor de pe cuprinsul Atenei. În preajma miezului nopții, mulțimile de credincioși se adună la biserici pentru a participa la liturghia de la miezul nopții. Religioși sau nu, grecii nu ratează slujba de Înviere. Cu câteva minute de miezul nopții toate luminile din biserică se sting, iar preotul aprinde o lumânare de la flacăra sfântă. Apoi face bine cunoscutul anunț: “Hristos a înviat!”, clopotele încep să sune, iar lumina se împrăștie rapid către toți credincioșii. În timpul acesta este intonat imnul pascal Hristos a înviat din morți. Concomitent, tinerii aruncă petarde, iar în oraș are loc un foc de artificii. După aceasta, străzile sunt înțesate de credincioși care pornesc spre case cu lumânările în mână. Dacă doriți să aveți o imagine de ansamblu asupra procesiunilor din noaptea de Înviere vă puteți urca pe Dealul Lycabettus.

 Zona Metropolitana Atena Vouliagmeni poza

    Ajunși acasă de la biserică, cu lumânările încă aprinse, credincioșii fac semnul crucii de trei ori deasupra ușii pentru a binecuvânta casa. După aceasta, toți iau cina tradițională de Paște. Mulți greci mănâncă pentru prima dată carne, după un post ce a durat 40 de zile. Principalul preparat de pe masa de Paște a grecilor este magiritsa, o supă preparată din organele interne ale mielului, la care se adaugă ceapă verde, mărar și orez. Supa este îngroșată cu ou bătut și acrită cu suc de lămâie. Supa are menirea de a calma stomacul, după lungul post, și să-l pregătească pentru sărbătoarea din prima zi de Paște. După masă se ciocnesc ouăle roșii, se consideră că cel al cărui ou refuză să se spargă va avea noroc pe toată durata anului. Duminica Paștelui este petrecută pregătind și devorând un miel întreg la proțap. Pregătirea mielului cade în sarcina bărbaților. Încă de dimineață ei sapă o groapă pe care o umplu cu cărbune, iar apoi întorc mielul pe toate părțile, până când acesta este perfect gătit. Cei care nu au loc pentru a prepara mielul astfel, îl gătesc la cuptor.
    Cu ocazia Paștelui, turiștii vor avea la dispoziție numeroase restaurante unde se pot delecta cu o masă tradițională grecească. În ceea ce privește unitățile de cazare, turiștii vor putea alege dintre hoteluri pentru toate bugete. Printre unitățile de cazare recomandate de către noi se situează: Hotel Plaka, Villa Nika, Villa Adam, Hotel Alma, Hotel Crystal City, Hotel Ariston, Hotel Hellinis, Marina Hotel , Hotel Amarilia, Novus Hotel, Hotel Eridanus, Hotel Life Gallery, Hotel Coco Mat Athens Bc și Theoxenia Palace Hotel.

 Zona Metropolitana Atena Vouliagmeni poza

Bucurați-vă de un sejur de Crăciun animat în Atena

 Odată ce se apropie Crăciunul, Grecia capătă cu totul o altă față, începând cu zona continentală până în insule, resimțindu-se tradițiile vechi de sute de ani. La fel ca în multe alte țări de pe glob, în Grecia, decembrie este luna cadourilor, luna în care orașele și locuințele sunt frumos decorate în așteptarea Crăciunului. Cu toții suntem familiarizați de a vedea Grecia ca pe o destinație estivală, însă Grecia este o destinație potrivită și pentru a petrece Crăciunul.

Citeste mai mult.

Atena - destinația ideală pentru un sejur de Revelion

Atena este o destinație extrem de potrivită pentru a vă petrece noaptea dintre ani, deoarece veți avea foarte multe de făcut, existând posibilități de petrecere a timpului liber care se potrivesc fiecărui buget și preferințe. Cei care doresc să se distreze întreaga noapte și să se bucure de dans, pot rezerva o masă într-unul din numeroasele cluburi de noapte din Atena.

Citeste mai mult.

Allou Fun Park - unul dintre cele mai întinse și populare parcuri de distracție de pe teritoriul Greciei

Allou Fun Park din Atena este unul dintre cele mai importante și mari parcuri de distracție de pe teritoriul Greciei, fiind atât de apreciat în rândul turiștilor încât reușește să atragă în jur de 2 milioane de vizitatori pe an. Dacă petreceți un sejur în Atena alături de micuții dumneavoastră, atunci o vizită a parcului de distracție Allou Fun Park este o idee nemaipomenită.

Citeste mai mult.

Atena - Viața de noapte în orașul care nu doarme niciodată

 Pe lângă faptul că își încântă vizitatorii cu numeroase obiective turistice, istorie, artă și monumente, capitala Greciei este renumită și pentru viața de noapte. Pe măsură ce soarele apune, atmosfera devine tot mai animată, cluburile și localuri de noapte de aici fiind luate cu asalt de tineri în căutare de distracție și socializare.

Citeste mai mult.