Oferte Cazare - Litoral Alykes, Insula Zakynthos, Grecia la hoteluri de vacanta din octombrie ☀️ 2022

Petreceți un sejur relaxant alături de cei dragi pe plaja Alykes

       Plaja este mărginită de o serie de taverne și baruri, unde puteți să vă bucurați de băuturile și mâncărurile preferate. Pe plaja din Alykes veți putea închiria șezlonguri și umbrele. Plaja este ideală atât pentru relaxare, cât și pentru activități ceva mai animate, cum ar fi practicarea de sporturi nautice. Aici veți putea închiria ski-jet-uri, canoe și hidrobiciclete. Turiștii dornici de adrenalină pot practica parasailing. De asemenea, vă puteți bucura de excursii către plaja Navagio sau Peșterile Albastre. O altă activitate de care vă puteți bucura în stațiune este reprezentată de shopping, în stațiune existând câteva magazine de suveniruri, de bijuterii și magazine cu haine specifice stațiunii. Stațiunea nu duce lipsă nici de baruri și taverne, putându-vă bucura de seri de karaoke sau seri distractive în pub-uri. O experiență unică poate fi reprezentată de o plimbare cu trenulețul, acesta pornește din satul tradițional Katastari și se deplasează pe la poalele muntelui Kakia Rahi, prin livezi și pe lângă peșterile Vertzagias. Pe durata călătoriei veți vizita și satul tradițional Pigadakia, unde veți putea admira un muzeu și o bisericuță tipic grecească. Stațiunea poate fi descoperită și în timpul unei drumeții sau prin intermediul unei plimbări cu bicicleta. O experiență interesantă o constituie și plimbările cu trăsura, acestea înlocuind taxiurile.

poza Petreceți un sejur relaxant alături de cei dragi pe plaja Alykes

    Pe durata sejurului petrecut în Alykes puteți vizita și câteva obiective turistice. Astfel, puteți vizita câteva sate tradiționale, Peșterile Albastre și Kefalonia. De asemenea, puteți vizita Podul Pentacamaro, supranumit Podul Vechi. Acesta traversează râul Skourtis și datează din secolul al XVI-lea, perioadă în care insula se afla sub stăpânire engleză. Un alt obiectiv turistic al zonei este reprezentat de Mănăstirea Sfântul Ioannis Baptistul, o construcție ce datează din secolul al XVI-lea. Aici veți putea admira câteva icoane realizate de către pictori celebri din zona Poulakis și Bafas. Se merită să vizitați și Muzeul Verzagio sau Muzeul Popular din Pigadakia. Acesta este mai mult o casă tradițională, reconstruită și decorată încât să respecte specificul epocii. Unele elemente au vechime de până la 200 de ani. Bineînțeles că odată ajunși în stațiunea Alykes nu veți putea să ratați mlaștinile de sare. În ceea e privește unitățile de cazare, puteți alege dintre hoteluri pentru toate bugetele și toate gusturile. Cele mai apreciate unități de cazare sunt reprezentate de: Hotel La Caretta, Astoria Hotel, Clio Aparthotel, Hotel Laura Beach House, Hotel Letsos, Hotel Montes Studios & Apartment, Hotel Panorama Studios & Apartments, Hotel Regina Apartments, Hotel Remezzo Studios, Hotel Sunset, Hotel Zante Dolphin, Valais Hotel și altele.

 

poza Petreceți un sejur relaxant alături de cei dragi pe plaja Alykes