Oferte Cazare - Litoral Agios Nikolaos, Creta, Grecia la hoteluri de vacanta din octombrie ☀️ 2022

Agios Nikolaos - orașul în care modernul se combină în mod armonios cu tradiționalul

     Agios Nikolaos este înconjurat din trei părți de apă. Orașul se bucură și de prezența unui port micuț în care acostează diverse ambarcațiuni. Plimbările în jurul portului sunt extrem de populare în rândul turiștilor, bărcuțele multicolore și iahturile elegante dând locului o notă deosebită. Fiind înconjurat din trei părți de apă, aveți la dispoziție mai multe faleze pe care le puteți străbate în după-amiezele calde de vară. Pe străduțele orașului veți putea admira așezări tradiționale, cu balcoane în stil venețian, și tavernele decorate cu flori multicolorePrintre obiectivele turistice pe care le puteți vizita în Agios Nikolaos se  situează Muzeul de Arheologie. Acesta este un muzeu de dimensiuni mici, în colecțiile căruia sunt expuse țesături lucrate manual, broderii, materiale, haine și fotografii ce au aparținut locuitorilor Cretei. Un alt obiectiv turistic pe care vă recomandăm să-l vizitați este Mănăstirea Agios Nikolaos, mănăstirea are o importanță deosebită pentru istoria orașului, deoarece arhitectura și picturile acesteia sunt foarte bine conservate, datând din secolul al IX-lea.  De asemenea, puteți vizita Gournia, platoul pe care acum mii de ani se înălța un oraș înfloritor, trebuie doar să vă lăsați purtat de imaginație și să vă închipuiți cum trăiau locuitorii lui. Turiștii care sunt atrași mai mult de obiective turistice naturale pot vizita Lacul Voulismeni, acesta fiind atracția principală a orașului. Se crede că nimeni nu știe cu exactitate ce adâncime are acest lac, însă acest aspect nu-i deranjează prea mult pe turiști, restaurantele și cafenelele din zonă fiind în permanență aglomerate. Mulți dintre vizitatori sunt atrași de peisajele spectaculoase, locul fiind popular atât în rândul turiștilor, cât și în rândul localnicilor. Tavernele grecești oferă meniuri cât mai variate, preparate cu cele mai proaspete ingrediente.

poza Agios Nikolaos - orașul în care modernul se combină în mod armonios cu tradiționalul

     În ultimii zeci de ani, turismul s-a dezvoltat vertiginos în zonă, turiștii care aleg să petreacă o vacanță aici putând alege dintre unități de cazare luxoase, studiouri sau camere de închiriat. Printre cele mai apreciate unități de cazare se situează: Hotel Daios Cove Resort & Luxury Villas, Hotel Minos Beach Art, Hotel Pleiades Luxurious Villas, Hotel Sensimar Minos Palace, Candia Park Village, Cretan Village, Hermes Hotel, Hotel Ariadne Beach, Hotel Mistral Bay, Hotel Mistral Mare, Hotel Vasia Ormos și altele. Turiștii se pot bucura de soare pe plaja municipală a orașului, însă se pot deplasa până la plajele Kitroplatia, Ammoudi, Chavania, Almyros și Ammoudara. Toate aceste plaje sunt extrem de bine amenajate, turiștii bucurându-se de toate facilitățile astfel încât sejurul lor să fie cât mai confortabil. De-a lungul plajei Kitroplatia sunt situate numeroase taverne, cafenele și câteva unități de cazare. Plaja Amous, din apropierea portului, este premiată cu blue flag. Shopping-ul este una dintre multele activități relaxante pe care puteți să le desfășurați în Agios Nikolaos. Pe străzile orașului veți descoperi magazine care comercializează diverse țesături, magazine cu suveniruri, produse de decor, dar și magazine din care puteți achiziționa delicatese locale și dulciuri. 

poza Agios Nikolaos - orașul în care modernul se combină în mod armonios cu tradiționalul